Skip to main content

TAXA AUTO pe poluare A FOST SUSPENDATĂ


Românii îşi vor putea primi înapoi sumele de bani pe care au fost nevoiţi să le plătească pentru emisiile poluate ce provin de la autoturismele pe care le deţin.

Deputaţii au trecut, marţi, proiectul de lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă legată de suspendarea unor dispoziţii ale legii nr. 9/2012. Proiectul de lege a fost aprobat cu 219 voturi pentru, un vot împotrivă şi 15 abţineri. Astfel, taxa auto va fi suspendată până la data de 1 ianuarie a anului viitor.

Cei care au achitat o astfel de taxă de poluare, ca urmare a primei transcriei a dreptului de proprietate, de la punerea ei în vigoare şi până la data suspendării, vor putea să ceară restituirea sumelor achitate de la administraţiile financiare.

Sumele se vor restitui doar la cererea contribuabililor.


Sursa: gandul

Comments